„Studiul Pastoralei în Biserica Română” de arhimandritul Iuliu Scriban (Sibiu, 1924) închină mai multe pagini misiunii printre romi. Între aceste preocupări s-au distins mai multe personalităţi ortodoxe, așa cum ar fi dr. Barbu Constantinescu (1839-1891), profesor de teologie, preotul Gala Galaction (†1961) şi argeșeanul Calinic Popp Şerboianu (†1941). Cel care s-a învrednicit mai târziu să fie amintit în coloanele Enciclopediei ”Cugetarea”, de Lucian Predescu, era din satul Șerboieni, comuna Buzoești, judeţul Argeş. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a fost declarat licenţiat cu lucrarea ”Zece predici duminicale” (Bucureşti, 1909).

A fost diacon la capela română din Paris

Calinic Popp Șerboianu este numit diacon la capela română din Paris (1909-1911), unde ia legătura cu scriitoarea Elena Văcărescu, cu monseniorul Vladimir Ghika şi cu alţi intelectuali. La 3 octombrie 1914, cere să fie înscris la cursurile de doctorat ale facultăţii pe care o absolvise, dar este refuzat din pricina unor lipsuri ale regulamentului. Participă la Primul Război Mondial ca ofiţer de cavalerie. După 1919, suplineşte Catedra de limba elină de la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş. În 1922 pleacă în America, unde a înregistrat unele neîmpliniri de ordin profesional şi moral. Revine în ţară şi rătăceşte pe la mai multe mănăstiri, în special pe la Cozia şi pe la Stănişoara. După o perioadă în care a fost preot spiritual la unele seminarii de provincie, pleacă din nou la Paris, în 1929. Aici publică volumul ”Les Tsiganes. Histoire-ethnografie-linguistique-grammaire-dictionnaire”, Paris, Payot, 1930. În urma acestei lucrări este ales membru corespondent al instituţiei “The Gypsy Lore Society”, care se interesa de viaţa şi de istoria romilor. Avea ziarul său, ”Trai nou”, în care publica şi predici, şi versuri. Uneori semna cu pseudonimul C. Mirmillo. Dintre alte periodice cu mesaj social la care a colaborat amintim: ”Cultura poporului”, ”Raţiunea” (spiritistă) și ”America” (New York).

O încercare de organizare practică a vieţii romilor

Încă din 1907, viitorul ieromonah a înfiinţat în satul natal un cabinet, numit ”Deşteptarea”. Pentru biblioteca acestui club cerea donaţii benevole de cărţi de la diferite edituri din ţară. Stabilit în Bucureşti, în strada Turnu Roşu nr. 11 (cartierul Crângaşi), ieromonahul Calinic a perseverat în ideile sale sociale, străduindu-se să le confere o configuraţie practică. Pentru luminarea şi răspândirea culturii în rândurile acestei populaţii, dar şi pentru integrarea ei socială înfiinţează, în aprilie 1933, Asociaţia generală a romilor din România, pe care o conducea el direct. Instituţia activa prin conferinţe care aveau un cuprins social, prin atenee de cartier, prin lămuriri de la om la om. Sprijinea integrarea tinerilor în unităţi productive, mai ales că în vecinătate funcţionau Atelierele CFR, numite mai târziu Griviţa Roşie.
Noile iniţiative nu au putut continua multă vreme, din cauza opoziţiei unor reprezentanţi ai etniei. La 8 octombrie 1933 a luat fiinţă Asociaţia generală a romilor din România, condusă de G.A. Lăzărică. Acesta fusese funcţionar la un depozit de lemne şi avea unele preocupări literare. Ca urmare a unor discuţii aprinse, ba chiar a unui proces, cele două asociaţii se unifică în anul 1934. Fără fermentul creştin militant şi fără perseverenţa de la început, iniţiativa ieromonahului Calinic Şerboianu a intrat în declin. Om practic, uneori în contradicţie cu sine şi cu instituţia în care a activat, el a avut nişte iniţiative sociale importante în epocă.

A demonstrat că incinerarea cadavrelor nu contravine cu nimic dogmei creştine

Arhimandritul Calinic I. Popp Şerboianu a fost singurul preot ortodox român care a susţinut oficial cremaţiunea umană. Acesta a demonstrat că, de fapt, incinerarea cadavrelor nu contravine cu nimic dogmei creştine şi nici Sfintelor Scripturi. Pentru această îndrăzneală a fost dat afară din Biserică.
Calinic I. Popp Şerboianu a fost un personaj total inedit în lumea ortodoxă a României dintre cele două războaie mondiale. În anul 1935, lumea tradiţionalistă şi ortodoxă românească era zguduită de apariţia unui articol care susţinea cremaţiunea în ziarul ”Flacăra Sacră”, o publicaţie de altfel susţinută de adepţii incinerării. Nu neapărat apariţia articolului era şocantă, ci autorul, arhimandritul Calinic Popp Şerboianu, fost preot şi chiar stareţ la Mănăstirea Crasna în perioada interbelică. Era singurul preot român care îndrăznise să susţină făţiş incinerarea. Şi asta în condiţiile în care în perioada interbelică Biserica Ortodoxă Română respingea ideea incinerării şi chiar interzisese prin decizii sinodale, în 1928 şi 1933, efectuarea oricărui serviciu religios ataşat incinerării.
Arhimandritul a publicat, de altfel, până în 1936 12 articole în legătură cu cremaţiunea, tot în revista ”Flacăra Sacră”. Cel mai important studiu privind practica incinerării în lumea creştină se numea ”Cremaţiunea şi religia creştină”. Inclusiv contribuţia arhimandritului ortodox a dus la o adevărată victorie a cremaţioniştilor, mai ales prin legiferarea incinerării în 1936. Arhimandritul susţinea în articolele sale că, de fapt, Dumnezeu l-a pedepsit pe Adam şi a indicat prin aceste cuvinte că el trebuie să lucreze pământul, nu neapărat să se îngroape în el. Totodată, argumenta Calinic Şerboianu, focul, spre deosebire de pământ, este purificator. ”Dintru început, în opoziţie cu pământul, blestemat şi necurat, a fost socotit ca singurul element al curăţiei şi simbol al divinităţii şi nemurirei”, adăuga Calinic Popp Serboianu în ”Cremaţiunea şi religia creştină. Ţărână eşti şi în ţărână vei merge” din ”Flacăra Sacră”, apărută tot în 1935.
Această ”nesupunere” şi libertinajul de idei au fost aspru sancţionate de reprezentanţii Bisericii. A fost caterisit în 1933. Cu alte cuvinte, dat afară din sânul Bisericii. Unul dintre motive a fost şi încălcarea interdicţiei de a oficia slujbe la crematoriu. Calinic Şerboianu făcea slujbe ori de câte ori i se cerea. De altfel, chiar şi atunci când a început să publice articole procremaţie, Calinic Şerboianu a fost constant în opiniile sale. ”Scriu aceste rânduri pentru puţinii oameni inteligenţi, iar nu pentru aceia care m-au pus la stâlpul infamiei, fiindcă am ieşit din bârlogul lor tradiţionalist, slujind la acest Crematoriu şi devenind un adevărat cetăţean al patriei mele şi al întregii lumi, eliberat de interese particulare şi în slujba singurului adevăr Care este Iisus Christos”, preciza acesta.

A luptat pe front ca ofiţer în trupele de cavalerie

Preotul veteran de război, misionar în satele romilor, Calinic Şerboianu s-a născut 16 octombrie 1883 în satul Şerboieni, judeţul Argeş. Nimic nu prevestea furtuna pe care arhimandritul ortodox avea să o stârnească în societatea românească.
Proveanea dintr-o familie de preoţi ortodocşi şi a absolvit, la rândul său, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, devenind preot. Interesant este faptul că, în timpul Primului Război Mondial, preotul din Şerboieni a fost mobilizat şi a luptat pe front ca şi ofiţer în trupele de cavalerie. După război ajunge colaborator la diferite reviste, străbate Europa într-o călătorie de studii şi ajunge inclusiv în Statele Unite. Arhimandritul Şerboianu a stat inclusiv la diferite mănăstiri din ţară.